O sa va fac o marturisire: nu am avut niciodata alta frica decat aceea de a fi definit drept…mediocru. Ce inseamna asta? Potrivit dictionarului ”mediocru = care se afla intre două limite extreme, mijlociu, potrivit, care nu iese din comun, nu se evidentiaza prin nimic, modest, banal.”

Frica de mediocritate este o afectiune pe care, culmea, uneori nici nu o constientizam . Este spaima pe care o traim cu totii, inca din cele mai vechi timpuri. Este cauza nevrozelor omului modern si a fost sursa progresului omenirii. Pana la urma, este motorul care ne impinge…inainte.

Nimeni, in deplinatatea sanatatii sale mintale, nu doreste sa fie mediocru. Pentru ca, a fi mediocru, in ziua de astazi, echivaleaza cu a fi invizibil. Pur si simplu…nu contezi.

Daca nu esti in stare sa iti porti singur de grija, cineva te va ajuta.

Daca esti un geniu, cineva te va ajuta.

Daca nu esti nici una, nici cealalta…nimeni nu iti va da , niciodata, o mana de ajutor. Poti sa dispari maine din peisaj si nu iti va sesiza nimeni absenta.

Nu e de mirare, deci, ca nimeni nu doreste sa fie banal, modest, potrivit.

Care sunt, totusi, limitele acelor extreme intre care definim o persoana ca fiind “mediocra”? Se spune ca o persoana este definita de ceea ce face zi de zi, de ceea ce face in mod obisnuit. Intr-un fel sau altul, prin actiunile si inactiunile noastre, ne inscriem intr-o categorie sau alta. Singura problema este legata de faptul ca, limitele dintre categorii, nu sunt evidentiate, aproape niciodata, cu precizie. Mai mult, aceste limite se schimba adeseori. Ceea ce insemna altadata sa fii in varful piramidei, astazi poate insemna ca esti mediocru. Ceea ce inseamna azi ca esti mediocru, altadata te-ar fi propulsat in varful ierarhiei sociale. In urma cu cativa ani, erai laudat si apreciat daca participai la doua – trei olimpiade (faza pe judet), luai un premiu la “orientare turistica” si reuseai sa primesti repartitie “la oras” dupa terminarea facultatii. Astazi, sa termini o facultate este egal cu a scoate apa din fantana. Oricine poate face asta. Poate daca ai trecut de un “master”, un doctorat si inca patru – cinci cursuri de perfectionare, musai in strainatate, poate doar atunci parasesti categoria celor banali si multi. Maine…cine stie, poate vei fi mediocru daca nu vei studia, in paralel, la trei facultati.

Nu spun ca, neaparat, frica de a fi banal, lipsit de superlative, obisnuit, este intotdeauna rea. Poate avea si efecte bune. Poate este lucrul care ne impinge sa ne autodepasim, sa cautam mereu sa fim “cu un pas in fata”. Poate tocmai aceasta frica de mediocritate i-a facut pe exploratori sa caute noi limite teritoriale, pe cercetatori sa impinga tot mai departe barierele cunoasterii. Pe de alta parte, cu siguranta, frica de mediocritate este cea care sta si la baza comportamentului de toparlan mioritic. Mai ales ca nu este niciodata suficienta parerea proprie despre anumite calitati sau avantaje pe care le ai, in comparatie cu “restul lumii”. Intotdeauna este nevoie si de parerea “celorlati”, societatea, juriul care pune verdictul, eticheta, sintagma.

Frica de mediocritate si nevoia de “eticheta” ii imping pe romani sa isi construiasca o enormitate de casa, vopsita in culori tipatoare, chiar daca nu vor trece cu saptamanile prin cele zece camere; sa isi cumpere ditamai hardughia motorizata, capabila de performante off-road, chiar daca nu pleaca niciodata din zona cafenelelor din centru; sa isi cumpere ceasuri de lux, cu mecanisme complexe, chiar daca se uita la telefon ca sa afle cat e ora; sa plece in concedii exorbitante in Maldive sau in Tenerife, chiar daca nu au vazut inca Romania si nu descurca sa ajunga pana la Beius fara GPS.

Nimeni nu vrea sa fie mediocru si incercam, prin orice mijloc posibil, sa nu fim inclusi in aceasta categorie. Prin ceea ce facem zi de zi, prin comportament, prin vestimentatie, prin vorbe, prin studii, prin mancare, prin relatii, prin tot ceea ce facem in mod constant.

Pana la urma insa, sursa nevrozelor si dramelor interioare ale omului modern e doar…o iluzie. Omul, “animalul social”, trebuie sa invete sa traiasca nu prin ochii societatii ci prin intermediul propriei pareri despre ceea ce il inconjoara. Incerc, si va recomand sa incercati si voi, sa stabilesc limitele nevoilor (materiale sau imateriale) si sa ma incadrez singur intr-o categorie sau alta. Sa ma privesc sincer in oglinda si sa imi pun singur o eticheta. Si mai mult decat atat, sa ma impac cu aceasta caracterizare si sa accept aceasta eticheta. Cred ca nu poti fi, cu adevarat, linistit si impacat cu lumea daca nu esti linistit si impacat cu tine insuti. Poti face asta?

In decembrie 2008, la noi in tara, criza era un subiect interesant dar si motiv de gluma. In iunie 2009 se pare ca gluma s-a ingrosat iar zambetele si hohotele de ras s-au rarit exponential. Lipsa banilor, lipsa lichiditatilor este evidenta in toate domeniile de activitate. Partea proasta a lucrurilor este ca situatia nu se va imbunatati ci chiar se va inrautati. De ce?

In primul rand, se pare ca avem guvernanti care sunt depasiti de situatie. Bine, incompetenti si depasiti de situatie au fost cam toti cei care s-au perindat pe la conducerea tarii. Diferenta este ca avem pe cap acum o problema pe care nu o putem ignora si nu o putem rezolva “la mica intelegere”, la o bere cu partenerii de guvernare. Criza nu a batut, politicoasa, la usa si nici nu pare bine-crescuta asa incat, dupa o vreme, sa se scuze si sa plece ca sa nu abuzeze de conditia sa de musafir. Dimpotriva, criza s-a instalat comod, si-a aruncat ciorapii transpirati langa fotoliu si nu se da scoasa din casa. Adevarul este ca nici nu o bate nimeni la cap. Guvernantii au dat fuga la FMI sa mai imprumute o galeata de bani sperand ca asta e solutia salvatoare. Si, ca situatia sa fie si mai roz, au gasit si vinovatul pentru aceasta problema: sectorul privat. Asa ca au actionat ferm si au trantit in Monitorul Oficial o ordonanta cu denumire feudala: impozitul forfetar. Toata lumea este evazionista si toata lumea trebuie sa plateasca in consecinta. Adio, cota unica de impozitare. Bun venit, din nou, balbaiala legislativa.

Nici nu ne mira acest lucru. Asa ne trebuie daca acceptam ca finantele tarii sa fie conduse de domnul Pogea, un personaj a carui singura legatura cu politica fiscala este reprezentata de functia de secretar PCR cu probleme economice, functie pe care o indeplinea sarguincios, la Hunedoara, atunci cand s-a prabusit regimul Ceausescu. Mai-marele sau (la functie), Emil Boc, e preocupat sa se ridice pe varfuri ca sa dea mai bine in pozele de grup. Oare nu exista, in toata Romania, o mana de oameni destepti si cu viziune? Nu de alta dar parca – parca am auzit ceva despre Eminescu, Traian Vuia, Henri Coanda, Brancusi si multi altii. Adevarati giganti in domeniile lor. Oare tara aceasta nu mai produce decat personaje ca Becali, Sexy Braileanca, Ogica, Elodia sau pitici porno? In conditiile date, pe cine sa trimitem “la razboi”, cine sa se ia de guler cu criza? Simona Senzual, Nikita? Noile initiative legislative nu fac nimic altceva decat sa adanceasca problema. Nu combati criza batand si mai tare boul care trage la jug.

In al doilea rand, romanii nu par sa inteleaga faptul ca nu trebuie sa stea cu bratele incrucisate, asteptand sa treaca problema de la sine. Nu e o banala raceala. Tot mai multe persoane amana nejustificat luarea unei decii care ar putea salva afaceri, locuri de munca, traind cu speranta falsa ca, peste doua-trei luni, situatia va fi alta. Da, situatia va fi alta, dar nu neaparat mai buna. Regandirea afacerii si adaptarea la noile conditii de piata ar trebui sa fie prioritatea numarul unu. In realitate, auzi tot mai des fraza “sa vedem ce va fi, sa mai asteptam o vreme”.

In al treilea rand, dezbinarea arhi-cunoscuta a societatii romanesti pare sa fie o frana in plus in calea efortului de a combate efectele crizei tot mai accentuate. “Capra vecinului” e deja in moarte clinica si abia mai zvacneste. Doar ca, degeaba ne frecam palmele de satisfactie, bogatii nu vor deveni niciodata saraci. Vor deveni “mai saraci” dar nu saraci lipiti-pamantului. Nu vor vinde Bentley-ul ca sa se plimbe cu Dacia 1310. Nu vor vinde vila ca sa se mute, cu chirie, la garsoniera. Asa ca, in loc sa asteptam sa-i cantam prohodul caprei din vecini, mai bine ne-am ocupa de a noastra, caci nici aceasta nu pare sa se simta prea bine.

Va doresc o vara minunata, cu idei inovatoare, cu solutii salvatoare si cu afaceri pe masura.

Editorialul din numarul 10 al revistei Business News

Candva, in urma cu cateva luni, incercand sa scap de stirile legate de octogenare violate, mamifere abuzate si certuri politice regizate, am ajuns pe Animal Planet. Canalul, nu destinatia. Nicio surpriza, recurg deseori la programe de genul acesta, mai ales daca am avut o zi grea iar miorlaielile patetice ale posturilor de televiziune romanesti se dovedesc prea greu de digerat pentru “stomacul” meu. Ca sa nu va prelungesc inutil suspansul, Animal Planet difuza un reportaj despre cateva gazele de la o gradina zoologica (un fel de capre autohtone, dar parca mai educate). Acestea, in general, nu sunt deloc spectaculoase si nu au activitati demne de a retine atentia unei intregi echipe de filmare. Ba chiar circula vorbe (printre celelalte animale de zoo) ca nici copiii nu sunt foarte atrasi de programul zilnic al vietuitoarelor topaitoare. De data aceasta insa, ceva se schimbase: conducerea gradinii zoologice a decis sa le ofere gazelelor mai mult spatiu, pentru ca familia lor se marise cu un tanar tap adus de prin vecini. In consecinta, o echipa tehnica a mutat gardul tarcului in care habitau animalele cu cativa metri mai departe de locul in care fusese amplasat ani la rand, oferind gazelelor un spatiu mai generos pentru plimbare. Partea interesanta vine abia acum. S-a constatat ca, timp de cateva zile, gazelele veneau pana la zona delimitata de gard atatia ani la rand si…se opreau. Degeaba era tarcul mai mare, ele se opreau, se uitau mirate in toate partile si nu indrazneau sa treaca de granita de altadata. Pareau sa isi aduca aminte de faptul ca acolo existase candva un gard, o granita care le oprise de nenumarate ori. Spre mirarea generala capreasca, exemplarul mai tanar si venetic a trecut “dincolo” fara nicio remuscare. Dupa cateva zile chiar si caprele bastinase au parut sa inteleaga ca granita de netrecut se mutase mai departe si, in consecinta, au indraznit sa se desfasoare intr-un spatiu mai mare.

De ce mi-am adus aminte de reportajul acesta? Pentru ca mi se pare ca patania capreasca aduce foarte mult cu ceea ce se intampla azi, in jurul nostru, in societatea. Avem si acum cativa cetateni, incremeniti in nostalgia anilor de dinainte de 1989 dar avem si cativa “tapi” tineri, bine ancorati in realitatile economiei de piata. Daca pentru unii, jugul comunist inca se mai simte pe grumaz, pentru altii, povara acesta, nu a existat niciodata. Problema apare in momentul in care se lovesc generatiile. Cea batrana, cu granitele si cu spaimele ei cu cea tanara, fara granite dar si fara jena sau limita, cateodata. Obiceiurile vechi mor greu si nu se poate sa nu fi observat vreodata nedumerirea unui batran care nu intelege “regulile” dupa care se conduce noua generatie. Mai mult ca sigur conflictul acesta a existat dintotdeauna si va exista si in continuare. Dar dezvoltarea in salturi a societatii romanesti de dupa decembrie 1989 pare sa fi dus la o ruptura destul de mare intre generatii. Daca adaugam la acest aspect si viteza senzationala de dezvoltare tehnologica si realitatile economice ale capitalismului, parca ruptura devine si mai mare. Multi se simt lasati “pe afara”, nu inteleg ce se intampla in jurul lor. Efectul este unul dramatic: te adaptezi sau ramai in urma (ca sa nu fiu pesimit si sa iau in calcul alta varianta, deloc placuta).

In aceste conditii, sa ne mai miram de realitatea fiecarei zile? Ne mai putem mira de stirile zilnice? De coruptie, de frustrare, de batai si de furturi, de tot ceea ce este au si neplacut in societatea noastra? Eu vreau sa fiu optimist si sa cred ca toate acestea sunt rezultatul adaptarii la realitatile unei noi ere, problemele inerente intrarii in firesc si in normalitate. Cu timpul, sper ca ne vom stabili noi granite, noi limite ale bunului simt si ale civilizatiei, limite pe care le vom cunoaste si le vom respecta cu totii.

Pentru cei care nu stiu, saptamana asta am fost numit director interimar la Casa de Cultura a Municipiului Oradea.Ceea ce trebuia sa fie un motiv de mare bucurie pentru mine s-a transformat intr-o ocazie de a observa “profesionistii” la munca si in motiv de a mai tria din asa-zisii prieteni.Se pare ca decizia Consiliului Local a suparat multe personaje care vanau acest post.E problema lor.Nu inteleg insa supararea manifestata de cativa auto-intitulati ziaristi ai orasului, jurnalisti “la seral” sau la “fara frecventa”.Bihoreanul si Contrastonline au publicat cateva mizerii despre mine, fara nicio logica si fara nicio jena.Toata stima pentru Dan Simai de la Bihoreanul si pentru Malina Pop de la Jurnal Bihorean, singurii care au avut decenta sa imi dea un telefon si sa ma intrebe de sanatate.Nici macar nu ne cunoastem.Dar ii apreciez pentru ca si-au facut meseria.Pentru ceilalti insa…
Initial am vrut sa nu zic nimic, sa nu ma balacaresc cu porcii in noroi. Insa nu imi place sa imi poarte altii bataliile (multumesc pentru sustinere Oradeanul) si ma simt dator fata de cei care ma cunosc si ma citesc sa le ofer un punct de vedere vis-a-vis de rahatul aruncat spre mine in aceste zile.Asa ca impart si eu doua-trei palme in “jihad-ul” asta de doi lei. Nu de alta dar nu as vrea sa se creada ca ma fac”ghiocel” in fata balegarului regurgitat de diverse persoane.

Deci, sa incepem cu inceputul. Bihoreanul publica mizeria asta.

“Despre Bunoiu se spune că ar conduce o mică afacere de advertising, prilej cu care a pus umărul la campania Luciei Varga, ajunsă deputat. Cum jurnalistul şi-a dovedit competenţa, postul poate că i se şi cuvine. De drept…”

1.In primul rand “nu se spune” ci chiar asa este. Nu era un secret si era un lucru usor de aflat daca imbecilul (care nici macar nu a semnat articolul asta) ar fi avut decenta sa ma sune. Sau sa dea un search in Google, lucru care ar fi dus imediat la identificarea unui blog ce imi apartine si a unei pagini dedicate revistei editate de firma mea.Dar navigarea pe internet este uneori dificila.Mai ales atunci cand faci jurnalistica “pe genunchi” sau “la comanda”.Intelegem.

2.N-am nicio legatura cu Lucia Varga.Arhiva revistei este disponibila pe www.business-news.ro. Daca gasiti vreo pagina dedicata doamnei respective, eu o mananc. Pe pagina, nu pe doamna.
Va las pe voi sa trageti concluziile.Pe cel care a scris articolul il indemn sa se ocupe de stirile gen “sexy braileanca”, alea care domina copios site-ul pe care activeaza. Nu de alta dar nu ii pot cere sa isi faca meseria si sa fie de bun simt.Ar fi prea dificil. Iar “deontologie” este un cuvant care nu ii spune, probabil, nimic.

Pe asta am lamurit-o. Sa trecem la alte mizerii, de pe Contrastonline.Un alt site care se face remarcat prin poze cu fetele “Oradiei”, prin odele dedicate UDMR-ului si prin nenumarate articole cu continut sexual.Deh, daca nu putem face stiri adevarate…
Aici, totusi, articolul este semnat. De fostul meu coleg de radio Andrei Sandor. Care domn, nici el nu a considerat oportun sa imi dea un telefon macar.

“Cert este că, potrivit surselor noastre, Flavius Bunoiu l-a sprijinit pe Ilie Bolojan şi pe liberali în (pre)campania din mai 2008, prin crearea de sloganuri şi materiale de campanie (şi în judeţ), dar şi prin publicarea de diverse articole şi bannere publicitare în revista sa, pe care a editat-o şi cu sprijinul Federaţiei Patronilor Bihor (FPB). Lipeala a fost făcută cu ajutorul actualului consilier local Octavian Dan, care era (şi este!) director general al FPB.”

1.Nu am creat slogane si nu am publicat “diverse articole”.PNL Bihor a cumparat publicitate electorala in revista Business News in valoare de 1190 lei, adica 3 pagini. La alegerile din toamna s-a intamplat la fel.In acest timp, Bihoreanul a incasat de la PNL 32130 lei iar Contrastonline 8718 lei.Calculati voi diferenta.
Sumele provin din lista cu cheltuieli electorale facuta publica de primar, dupa alegeri, si pot fi verificate inclusiv pe site-urile de care vorbesc.Si n-am inteles, trebuie sa imi cer scuze ca am vandut publicitate PNL-ului?La fel am incercat si cu PSD si cu PC si cu alte formatiuni politice.Ideal era sa fi luat bani de la toti.Pentru ca a fost campanie electorala si pentru ca publicitatea se plateste.
2.Federatia Patronilor Bihor nu are nicio implicare in revista mea.Abia acum, dupa 1 an, o sa dezvoltam un parteneriat media.Cu Dan Octavian am vorbit, de cand il cunosc, maxim 3 minute. Plata pentru paginile PNL de la alegerile din toamna a fost facuta din contul candidatului Eduar Hellvig deci nici macar atunci nu l-am cunoscut pe directorul FPB.Desi nici aici nu reusesc sa vad crima comisa de mine, chiar daca il cunosteam pe om.

“Imediat după alegeri şi stabilirea rezultatelor oficiale, se pare că Bunoiu a rămas cu nişte facturi neachitate, iar cei pe care i-a susţinut în campanie nu prea i-au răspuns la telefon.Răbdarea de mai bine de o jumătate de an a fost, aşadar, răsplătită, spun unii liberali, supăraţi pe primarul liberal al Oradiei pentru că l-a numit pe fostul om de radio în funcţia de conducere a Casei de Cultură a Municipiului”.

1.Nu am ramas cu nicio factura neachitata, lucru pe care il puteti verifica la PNL.

“Nu e nici orădean şi nu are nimic ce să îl recomande pentru această slujbă”, afirmă revoltaţii din PNL Oradea”

1.Mai trebuie sa comentez?!

Despre comentariile cititorilor acestor site-uri nu are rost sa vorbesc.Oameni suparati ca sunt oltean, ca sunt prea brunet, ca sunt prea gras…nu pot sa spun decat ca ma mira faptul ca exista asemenea specimene.Inca o dovada a faptului ca mama prostilor e mereu insarcinata.Dar lor nu am ce sa le reprosez, atat ii duce capul, atat stiu sa spuna.Cei care imi reproseaza calitatea emisiunilor de la TTV sau National Fm uita un amanunt esential:din moment ce stiu ce spuneam si ce faceam acolo inseamna ca ma ascultau/ma vizionau.Ergo, eu mi-am indeplinit cu succes job-ul, pentru asta eram platit. Chiar si in conditiile date.Cat despre faptul ca am plecat de acolo facand scandal: nu o sa tac niciodata atunci cand imi va fi calcata demnitatea in picioare.Nu datorez nimic, nimanui si nu mi-a dat nimeni, niciodata, macar 1 leu degeaba. Asa ca, sa ma scuteasca de comentarii semidoctii care isi dau cu parerea despre mine desi nu ma cunosc.Sub protectia anonimatului e usor sa fii erou, pe internet.
Nu am pretentia ca o sa transform, in 3 zile, Casa de Cultura in “nestemata” orasului.Cei care cunosc situatia de acolo stiu despre ce vorbesc.Poate nici nu voi reusi data fiind situatia bugetului, data fiind criza, etc.Cultura va fi mereu Cenusareasa bugetului. Dar macar sa fiu injurat dupa si nu inainte de a ma apuca de treaba.
Dar, probabil, astea sunt treburi prea complicate ce implica inteligenta si bun simt pentru a fi intelese. Ceea ce, evident, unora le lipseste.Si, vestea proasta, astea sunt calitati pe care nu le dobandesti la batranete.
Multumesc celor care ma sustin !

Sambata am mers la Satu Mare. Bine, bine, “am mers” e o metafora, un fel de a zice ca “m-am tarat” pana la Satu Mare. Si nu din cauza masinii (ca merge de “rupe” daca are pe unde) ci din cauza drumului. Asta e o alta metafora. Avem, in tara asta, numai si numai metafore. Drumuri nu mai avem. Sau, cel putin, nu le putem spune drumuri in conditiile in care pana si romanii (aia care ne-au cotropit si apoi s-au retras) ar rade si cu curul de ele.
Am fost in Satu Mare in decembrie. Intre timp, drumul dintre Oradea si Satu Mare s-a deteriorat intr-un asemenea hal incat, daca ai de strabatut distanta asta, nu-ti vor ajunge sfintii si mucenicii din calendar plus Coran atunci cand le vei faci “urari” de bine celor responsabili de infrastructura tarii.Deci eu cred ca astia au folosit, in loc de bitum, crema de zahar ars. Atat de moale e asfaltul asta incat, si daca scuipi pe el, ramane gaura. Am pus o frana mai strasnica si am avut impresia ca se aduna asfaltul sub masina ca si covorul din sufragerie.
La Tarcea, situatia e dezastruoasa. Se merge in pas de melc leganat si trebuie sa ai mare noroc daca nu dai cu capul in geamul lateral al masinii, din cauza gropilor. Dar au facut romanii in sat, frate, un sens giratoriu de zici ca e cel putin baza pentru piramida lui Kefres (sau a lui Mikerinos, ca nush care e mai mare). E asa de mare si de inalt incat ai impresia ca dai ocol unei case. Nici sa mori nu vezi daca vine vreo masina de dupa el. La Carei s-au dat lupte grele. In razboi. Dar nu inteleg de ce nu au astupat gropile ramase dupa bombardament.Regrete mai mari decat ale mele nu avea decat un proprietar de BMW, nou nout.Regrete si injuraturi, cred. Pentru ca, la cat de incet mergeam, am putut sa ii citesc bucuria intiparita pe fata.Sa nu fiu totusi foarte rau : exita si 2 portiuni de asfalt pe care poti merge cu peste 80 km/ora. Dar, cand te cuprinde mai abitir sentimentul unui orgasm automobilistic, vezi in departare cum se aprind, panicate, stopurile de frana ale celor care au dat, din nou, in cratere. Asa ca, daca esti prevazator din fire, faci urgent un fel de « coitus franatus », bagi usor a 2-a, si te mangai cu ideea ca poate mai gasesti vreo 2 km in stare buna, mai incolo.
Si, in aceste conditii, daca te mai intreaba cineva, candid, “puiu, noi avem rovigneta?” ai toate elementele unei crize de apoplexie.Eu n-am vigneta din asta. Din principiu. A da banii pe asa ceva, la noi in tara, e ca si cum m-as duce pe centura si i-as da bani unei curve pentru ca, poate candva, voi recurge la serviciile ei. Asa e si cu drumurile. Sa dam bani ca, poate candva, vom avea si drumuri.Nu e logic sa faci intai drumul si dupa aia sa imi ceri bani?A, baietii zic asa: daca platesti rovigneta, noi avem bani sa facem drumurile. Corect! Corect daca statul roman ar fo fost infiintat ieri si, de maine, trebuie sa faca niste drumuri si n-are cu ce. Atunci, zau ca as intelege.Altfel nu imi cumpar rovigneta nici daca ma pici cu bitum.Singurul drum in stare buna pe care am mers, in Romania, face legatura intre Drajna si Tulcea.Dar si pe ala am mers anul trecut asa ca nu garantez ca nu e varza acum.Traim intr-o tara in care garantia pentru lucrari de asfaltare este mai mica decat garantia pentru salamul de Sibiu.Vai si amar!

Dupa lupte”seculare” a aparut si numarul 10 din Business News.

Luna trecuta, la Cluj, o banca a fost jefuita de cativa romani. Se mai schimba rolurile, nu?
La Oradea, un planseu de mall in constructie a pierdut lupta cu gravitatia si s-a prabusit peste muncitori. De vina par sa fie chiar victimele care, culmea, se aflau pe santier.
Tot luna trecuta, dar la Iasi, 49 din cei 60 de politisti de la Politia Rutiera au fost pusi sub urmarire penala sub acuzatia de luare de mita. Ceilalti 11 aveau un alibi solid : erau angajati doar de o saptamana.
Purtatorul de cuvant al lui Boc a avut o disputa teritoriala cu cativa tineri intr-un stabiliment ce difuzeaza, preponderent, muzica “la moda”. Adica s-au incaierat intr-o crasma cu manele pe motiv de “Ba, cum nu am masa? Va sparg, voi stiti cine-s eu??”.
Toate aceste subiecte le stim din cutiuta magica in fata careia adormim, mancam, ne spalam pe dinti si mai facem si alte cateva lucruri asupra carora voi pastra discretia. Acestea sunt stirile zilnice, aflate de la televizor. Stiri triste pe care mintea mea incearca sa le refuze. Stiri pe care nu le doresc dar care ilustreaza perfect modul incalcit si ridicol in care functioneaza societatea de astazi.
Zi de zi, ora de ora, televizorul ne bombardeaza cu “live-uri’, “breaking news” si “editii speciale”. Reteta e simpla: se ia una bucata fetiscana dornica de afirmare, abia intrata in campul muncii, si se aseaza frumos, la cadru. Vorba poetului: “La un semn, deschisa-i calea…”. Urmeaza cateva minute bune de relatare de la locul faptei. De fapt, minute in sir cu aceeasi informatie repetata obsesiv, ca sa ne intre bine in neuroni. Relatarea e, obligatoriu, asezonata cu balbaieli, gafaiala si masacrarea limbii romane. Neaparat, pentru senzatia de inedit si senzational, se adauga o voce gatuita de emotie, sora cu panica, inghitire in sec si plescaieli emotive. Obligatoriu, prestatia reporterului va contine urmatoarele sintagme: “din ultimele informatii reiese ca”, “trebuie sa stiti ca”, “se pare ca”, “conform ultimelor informatii” “oamenii legii declara ca” si, preferata mea, “va vom tine la curent”. Dupa incheierea apoteotica a relatarii “din teren”, urmeaza dezbaterea subiectului, asa-zisa “sezatoare din platou”. Si aici avem o reteta simpla. Se ia una bucata moderator, se aseaza la o masa si se orneaza cu cativa analisti, dupa disponibilitate. In lipsa de analisti se pot adauga doi-trei datatori cu parerea, dupa interes. Se va bate bine apa in piua, pret de cateva zeci de minute si apoi se va da la foc mocnit pana la urmatoarea “editie speciala”. Produsul se serveste cald sau rece, dupa indicatiile mogulului iar moderatorul va mentine constant o atitudine morocanoasa, aparent echidistanta.
Acesta este “felul principal de mancare” pe care televiziunile ni-l servesc zilnic, cu justificarea ca “telespectatorul trebuie sa stie, sa fie informat”. Singura problema a televiziunilor pare sa fie legata de faptul ca romanii nu mor suficient de spectaculos si cu frecventa necesara alimentarii zilnice a buletinelor de stiri.
Intrebarea mea este simpla: chiar vrem sa vedem asa ceva in fiecare zi? Avem o nevoie necontrolata de a sti cine a mai murit, cine si ce a mai furat, cine pe cine a mai violat, cine pe cine a mai injurat sau cine pe cine a mai scuipat? Cifrele de audienta pentru astfel de programe par sa spuna ca romanul este dependent de tot ceea ce emana superficialitate, violenta si penibil. Ne plac manelele, tricourile cu paiete si masinile epatante. Interesul pentru arta, cultura, frumos dispare de la o zi la alta, suntem dezbinati si uniti doar prin pasiunea comuna pentru spart seminte pe stadion.
Se spune ca suntem definiti de modul in care actionam in mod constant, de ceea ce facem in fiecare zi. Pot doar sa sper ca apetitul nostru deosebit pentru derizoriu este doar o etapa, o faza pe care o vom depasi la un moment dat. Altfel suntem in mare pericol, acela de a avea o identitate ce nu ne va face onoare.

Intr-una din noptile trecute “ardeam un cui”, la geam. Pentru cei care nu inteleg “terminologia”: cui = tigara (din aia de face rau la plamani, dinti si, in general, la orice). Si cum stateam eu asa, plictisit si meditam la nemurirea sufletului observ un tanar, genul sapca si pantaloni lasati in vine. Si tanarul…vine. Lojic, nu? Mersul tanarului este insa intrerupt de ragetul motorului…unei dacii, Solenza sau Nova, nu m-a interesat modelul. M-a interesat insa numarul de inmatriculare: MAI. Din masina sar alti doi tineri, la fel, cu sapca si bracinari. Fara formalitati, astia doi de venisera cu dacia, il interpeleaza pe “periculosul” pieton:
-Ba, vino incoace!Suntem de la politie.
Asta mic deja maronise gacii. L-am vazut galben, pe intuneric.
-Ddda’…ce-am facut?!
-Ba, vino incoace! Ce cauti noaptea, pe strada?
-Pai, paaai…aaa…ma duc si eu acasa, am fost la un biliard.
-Asa deci….dar acte ai?
-Pai n-am, le-am uitat acasa.
-CNP-ul il stii?
Si dialogul continua, in acelasi stil. Asta mic era din ce in ce mai panicat, mai avea un pic si dadea in balbaiala. Aia doi, de la politie, aveau impreuna ani cati am eu. Si eu n-am multi. Fara preaviz, “infractorul” e intins pe portbagajul masinii si e perchezitionat. Ii scot astia gumele din buzunar si apoi i le dau inapoi. Evident, cu sfatul pertinent: sa nu mai umbli noaptea pe strada, fara acte la tine. Si se urca in masina si pleaca. Si o taie si tanarul printre blocuri de ziceai ca e Gabi Szabo. Cred ca a batut pana acasa cateva recorduri olimpice la sarit garduri vii.
Eu am terminat tigara si am meditat la urmatoarele aspecte:
- Ce fel de politisti erau astia? Aratau de parca au terminat Academia la seral. Adica, e asa foame pe la minister ? Ca daca se luau de unul ceva mai solid, ii batea ala pe amandoi, cu o mana legata la spate.
- De unde si pana unde ferocitatea asta de organ care aplica legea? Am mai avut si eu de-a face cu politisti prin alte tari si n-am intalnit atitudinea asta de Tarzan in jungla pe care o au “organele” noastre. Adica poti aborda un cetatean cu calm si profesionalism, indiferent de scopul cu care il opresti din drum. Cum adica, ce-s alea??
-Ce pericol social reprezenta prapaditul ala de se speria si de umbra dirigintei? Si ce i-a manat in lupta pe politisti?
-Ce reactie as fi avut eu (sau voi) in aceasta situatie ? Eu garantez ca nu ma lasam pus pe capota si perchezitionat, fara niciun motiv. Sigur se lasa cu scandal si cu un cap spart (posibil al meu). Gresesc sau trebuie sa stam ca oile si sa ne lasam abuzati?

Asa cum ii sta bine oricarui somer care se respecta, astazi am profitat din plin de ceea ce am din belsug (adica timp liber) si am mers la un spectacol. Bine, oarecum impropriu zis “am mers la un spectacol” deoarece nu am mers ci am asistat iar spectacolul nu a fost unul pus in scena, cu pretentii, la teatru ci a fost, mai mult, un fel de drama “low budget”, asa, de criza, organizata ad-hoc, in scara blocului. Dar a fost un spectacol bun, cu de toate. Parol, cucoana!
Locatia: scara blocului, apartamentul vecin.
Personaje: o familie de vecini. Tanarul juve, genul care umbla dezbracat (sau imbracat!) pana la brau, cu izmenele suflecate si cu papuci de casa. Genul care urla pe scara blocului “va sparg pe toti, sa moara mama”. Mama tanarului, o imperturbabila curioasa. Repeta obsesiv “de ceeee? de ceee spargi usa???? Tatal de familie, nu l-am prea remarcat, slaba prestatie. Ceva prunci, de umplutura, au bocit foarte convingator. Alti tineri si alte tinere, probabil fara grad de rudenie.
Intrare: fara plata dar obligatorie.
Public: destul, toti cei care erau acasa la ora aceea.

Actul 1. Cheful
Pe la ora 18, sambata, incepe cheful. Strasnic, de pomina, manele, alcool, veselie, rasete si chicoteli. Ce sa mai zic, o veselie nemaivazuta. Paranghelie. Imi vad linistit de treburile mele, ma gandesc ca se mai distreaza omul, sa le fie de bine!

Actul 2.Scandalul
Pe la ora 20, incep sa aud cam multe usi trantite. Imi zic, in sinea mea, se incinge cheful. Dau televizorul mai tare. Numai ca televizorul nu face fata urletelor. Cred ca asa urlau ostenii la Rovine. Nu pot zice cu siguranta, ca n-am fost acolo.
Mai fratilor, si da-i si lupta si alearga si tranteste. Dincolo se duceau lupte grele. Imi folosesc puterea de deductie (ca imi era lene sa ma ridic de pe canapea, ca sa imi folosesc vazul) si concluzionez ca tanarul ii dadea pe toti cu capul de pereti. Ceea ce ma bucura intr-o oarecare masura, dintr-un motiv bine intemeiat; adica astia imi tot faceau zile fripte cu locul de parcare dar asta e o alta poveste.
Sotia, miloasa din fire, ma intreaba daca nu intervin. Zic “nu, de ce? pare ca se descurca foarte bine si de unul singur!”. Bine, pana la urma, ma ridic sprinten de pe canapea, fac 2-3 flotari si cateva intinderi si…sun la politie. Ca doar nu era sa ies la nebun, pe casa scarii. Inarmat cu ce? Cu argumente? Sa il dau gata cu puterea mea de convingere? Oricum, deja fusese reclamat “cazul” asa ca, apelul meu, s-a dovedit a fi futil (nu e un cuvant urat, zau, doar pare asa).

Actul 3 (si ultimul).Politia
Si apare “organul”. Care organ, vine destul de flasc, daca ma intelegeti. Adica fara intariri. Dupa rapiditatea raspunsului la apel, opinez ca organul se afla in spatele blocului. Sau, ma rog, prin perimetru. Deci fiind lipsit de oaresice vigoare, organul nu reuseste sa “aplice legea”. Juvele face in continuare scandal, se manifesta, baloseste clanta de la usa, se pune bine cu toti vecinii, ce sa mai vorbim, ii sparge pe toti. O reprezentatie magnifica (eat your heart out, Pacino). Apar si intaririle iar tanarul paraseste scena pe usa din fata, cu catuse. Mnoa, nasol, show-ul a fost destul de scurt, aplauzele au lipsit cu desavarsire si nici nu i-a chemat nimeni la bis. Am senzatia (si spaima) ca asta mic, Tarzan, se intoarce la noapte si da o reprezentatie in nocturna. Atunci sa vezi bairam!

Scuzati, am uitat sa postez editorialul din propria revista, numarul de februarie. Daca nu ati vazut revista…click aici: BUSINESS NEWS

Am schimbat putin versurile “plugusorului” de inceput de an. Precizez asta pentru ca s-ar putea sa existe persoane care nu observa unele lucruri chiar si atunci cand acestea sunt foarte evidente. Alta explicatie nu gasesc pentru lejeritatea cu care guvernantii nostri “ne ard la buzunare” cu legi si ordonante, fara sa apucam macar sa ridicam o spranceana in semn de protest. Rapiditatea acestor demersuri nu se bazeaza insa pe “iuteala de mana si nebagare de seama”. Nu, legile si ordonantele acestea se dau “in vazul lumii”. De obicei, lucrul acesta se intampla in perioada sarbatorilor de iarna, atunci cand cetateanul plictisit si satul de spectacol politic, e preocupat doar de vizite la prieteni, de cumparaturi, de sarmale si de racituri.
Asa a fost si anul acesta. Pe ultima suta de metri, intre Sf. Nicolae si Boboteaza, “baietii” au inghesuit rapid in Monitorul Oficial cateva “perle” de gandire sociala si economica pe termen lung. Plafonarea indemnizatiilor pentru mame, triplarea taxei auto, interzicerea cumularii pensiei cu salariul sunt doar cateva dintre exemplele ce imi vin acum in minte. Exista puncte de vedere pro dar si contra acestor modalitati disperate ale Guvernului de a face rost de bani pentru buget. “Foamea de bani”, in contextul crizei economice care ne ameninta, nu poate fi ignorata si cred ca trebuie, la un moment dat, sa “strangem cureaua”. Dar, in timp ce noi strangem cureaua, ministrii cabinetului Boc par sa o largeasca. O simpla privire aruncata peste declaratiile de avere ale ministrilor “unsi” in functii ne cam da dureri de cap si ne umple de invidie. La prima strigare, cam 26 de milioane de euro valoreaza noul Guvern. De aceste sume dispun, impreuna, noii carmuitori dibaci ai tarii. Oameni de afaceri, prosperi si “bine situati” daca te iei dupa sumele depuse in conturi si dupa valoarea colectiilor de bijuterii, icoane, ceasuri, tablouri sau masini sau dupa pretul caselor apartamentelor si terenurilor detinute. Fiecare ministru are o avere considerabila. Si, pe langa toate acestea, oare cate afaceri, case, conturi, terenuri, se afla pe numele sotiilor, copiilor, matusilor, unchilor sau verilor de grad cat mai indepartat?
Sunt prea tanar pentru a fi acuzat de nostalgii comuniste. Nu pot spune ca regret vremurile in care, cel putin teoretic, toti romanii se aflau pe picior de egalitate iar “fruntasii in intrecerea socialista” erau numarati pe degete si se mandreau, cel mult, cu cate o masina mai rasarita sau un televizor color.
Astazi insa, milioanele de euro acumulate de anumite personaje, nu fac nimic altceva decat sa amplifice frustrarea si sentimentul de neputinta al majoritatii romanilor. Romanii aceia care se trezesc, zi de zi, la ora sase dimineata si muncesc o luna intreaga pentru un salariu minim. Romanii care s-au inglodat in datorii pentru a-si putea permite un apartament sau o masina. Romanii care tremura in fata cursului valutar si care isi duc zilele de la un salariu la altul sau de la o pensie la alta. Romani care nu fac nimic altceva decat sa munceasca si sa se zbata pentru a apuca si ziua de maine. Pentru acesti romani, averile noilor guvernanti par desprinse din cartile de povesti, imposibil de acumulat pe cai legale, intr-o viata de om.
Poate ca bogatia acestor personaje nu ar fi neaparat, in sinea ei, o problema; asta daca oamenii acestia ar sta acasa, si-ar vedea de afacerile lor si nu ar fi in postura de a decide viitorul tuturor romanilor. Lipsa de viziune politica, economica si sociala, lipsa de bun simt sau, mai rau, chiar relele intentii sunt mai mult decat evidente la multi asa-zisi politicieni. Si mai periculos este faptul ca acesti politicieni isi ascund incompetenta in bugetul statului, aflat vesnic in prag de inanitie. Deciziile proaste ale carmuitorilor sunt mereu hranite si reparate, din pacate, cu bani din buzunarul tarii.
Daca vreti, putem vedea tara aceasta ca o afacere. O afacere care a fost condusa, mai tot timpul, de prosti manageri. Manageri care nu gandesc pe termen lung, care nu fac investitii, care baga in buzunar si ultimul leu din visteria firmei, manageri carora le pasa putin spre deloc de soarta angajatilor, manageri care pun intotdeauna confortul propriu inaintea afacerii. Acesti manageri, fara sa simta vreodata un pic de responsabilitate, atunci cand vor da gres si vor pune afacerea pe butuci, se vor retrage linistiti in vilele lor luxoase si vor arunca pisica moarta in curtea urmatorului manager.
Un spectacol gretos si un cerc vicios pe care il putem intrerupe din patru in patru ani. Dar cred ca am vazut cu totii ce am votat si ce s-a ales de votul nostru.

Cel de-al optulea tramvai Siemens ULF a fost recepţionat la Oradea, el urmând să fie testat pe traseu doar săptămâna viitoare. Asta pentru că, spune Krisztian Bogdan, purtătorul de cuvânt al OTL, vremea nu e una favorabilă, zăpada îngheţată putând să zgârie tramvaiele sau acestea să fie lovite de maşinile care derapează. De altfel, purtătorul de cuvânt OTL a răspuns, în acest fel, şi călătorilor care au semnalat lipsa tramvaielor noi de pe traseu. „Într-adevăr, ele nu au circulat, tocmai pentru a le cruţa de eventualele zgârieturi de la contactul cu zăpada îngheţată de pe carosabil şi pentru a evita eventualele tamponări cu autovehicule care nu-şi adaptează viteza la condiţiile nefavorabile de drum”, a spus Bogdan.

Am siguranta ca afacerea asta cu Siemens este foarte paguboasa pentru “muncipiul” Oradea. Asta, lasand la o parte pretul senzational de 2,7 milioane Euro / una bucata scula din asta desteapta. Si cand spun “scula” ma refer la tramvai…nu la cine credeati voi.
Deci, paguba financiara este una dar si asa, uite o paguba si mai mare: ne lua iarna prin surprindere, ne prinse iar cu bracinarii in vine si ne umplu de draci. Cand e omatul mai mare si viscolul mai aprig si iti frige buza (sau buca) dupa un scaun cald de tramvai Siemens…ia-l de unde nu-i. Ca tramvaiele Siemens sunt “domnesti”, conform comunicatului OTL, de pe Bihoreanul. Si nu or circulat. Deloc.
Ca doar nu era sa le scoatem asa, ca pe bulendre, in mijlocul zapezii, pare a zice purtatorul de cuvant. Se zgaraie in zapada inghetata si exista si riscul sa fie lovite de masini. Bine, bine, dar si pentru cel care a conceput comunicatul exista un risc: acela de a-si folosi creierul. Dar…e un risc extrem de mic. Eu nu cred ca se va intampla.
Le recomand celor care au venit cu ideea de a tine tramvaiele in depou atunci cand ninge, atunci cand este mai mare nevoie de ele, sa nu care cumva sa isi foloseasca mintea la ceva serios, in interesul cetateanului: exista riscul sa faca implozie. Mintea, caci despre ea este vorba.
Deci, dupa ce ca au dat pe ele sume fabuloase…acum nici nu le mai folosim, de teama ca se zgaraie. Eu zic sa le tina in depou de acum incolo. Definitiv. Pentru ca exista riscul sa ploua pe ele sau, Doamne apara si fereste, exista riscul sa fie flegmate de cetatenii furiosi. Si doar nu ne putem expune unui astfel de risc, nu?
Da-le dreaqu, ca si asa am dat pe ele o caruta de bani, acum sa ne batem joc de asemenea scule, lasandu-i pe mizerabilii de oradeni sa se plimbe cu ele??
Auzi, tu, exprimare,

“ele nu au circulat, tocmai pentru a le cruţa de eventualele zgârieturi”

. Daca nu m-ar durea rinichiul…as rade! “Ele”, mititelele de ele au fost “crutate”. Deci nu numai ca sunt niste giuvaiere scumpe pe care le pastram sub cheie, acum sunt si niste fiinte gingase, niste plasmuiri diafane pe care, bravii vatmani, trebuie sa le protejeze cu propria viata. Maine, poimaine, o sa aflam, tot din comunicate OTL, ca tramvaiului i s-a facut fomica sau ca tramvaiul a obosit si a plecat la Govora, sa se relaxeze. Nu radeti, serios, se poate intampla.
Intre timp, oradenilor nu le ramane decat sa se plimbe cu Tatrele si cu celelalte harburi, asta numa’ pana trece urgia, se opreste ninsoarea si OTL-ul scoate din garaj tramvaiele ‘alealalte…alea bune. Da’ si atunci, sa nu va puna necuratul sa va urcati in ele! Nu, alea-s numa’ pt defilare. Sa va uitati la ele, sa le admirati si sa le pastrati in amintire asa, frumoase, cum or venit ele, maica, de la Viena! Ati inteles, bai???? Ciocoflenderilor!!!