O SEARA RATATA

Sambata seara m-am lasat tarat afara din casa de catre cativa prieteni care imi vroiau binele. Cu scopul nobil de a a ma duce in club. Si dusi am fost. Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din crasma. Pentru ca m-am simtit prost si am ajuns acasa inaintea multor fete care nu au explicatii pentru ora la care se imbraca in pijamale.
Long story short, am fost in Bali, recent redeschis. Si nu ma mai duc curand. Multumesc pentru o seara ratata!
La inceput am fost eu la bar, normal, sa iau ceva de baut pentru mine si companie. Si m-am intors de acolo cu buzele umflate (sau deshidratate). Pentru ca barmanul s-a gandit sa imi spuna ca este ocupat. Treaba lui, nu m-am ofticat foarte tare, eu sunt mai moale din fire, mereu ma combina babele din piata sa le cumpar toata branza sau ma plimba taximetristii prin tot orasul pana ajung la adresa. Nicio problema, am revenit la locul meu si am asteptat sa treaca o chelnerita pe langa mine. Si a trecut, razant, cu cotul in coastele mele. Mi-a stapanit lacrimile din ochi si am rugat-o sa revina cu un pahar. De orice soi, cico, rio, apa chioara. Nu zic, o fi revenit, biata de ea, dar eu nu am mai stat acolo decat o ora si ea nu aparuse pana cand am plecat eu. Amenintati cu o moarte lenta prin deshidratare, am considerat oportun sa trimit pe altcineva la bar, unul mai descurcaret. Genul care iti face rost de hamburger si pe muntele Athos. Noah, si o plecat baiatul meu si a venit inapoi, victorios, cu doua pahare. Dupa 40 de minute. Deja facusem cunostinta cu doua blonde carora le-a fost mila de mine si m-au servit cu o apa plata cu lamaie. La doua paie. Constiincios si recunoscator, la fel de fericit ca si cand am primit casetofon, in clasa a 8-a, am sorbit bauturile si m-am carat acasa. La iesire am avut satisfactia sa ii raspund paznicului care m-a intrebat daca ma mai intorc: “nu foarte curand, nu ma astepta”. Afara mi-am dat seama de ce: erau cativa amarasteni care nu erau lasati sa intre in club decat daca iesea cineva. Ca “nu mai sunt locuri”, asa o glasuit patronul. Apai locuri oricum nu mai erau, ca stateam ca sardelele in suc propriu acolo. Deci cam inutila masura si prea de fitze. Deja era toata lumea in club, ce mai conta ca te calca 10 sau 20 pe pantofi? Dar, daca atat te duce mintea, sa stai la usa clubului…cred ca o meriti! Iar muzica…de unde sa incep? Frate DJ, lasa-neeeeeeee, lasa-neeeeeeeeeee!!! Sau, macar, lasa-l pe Adi sa dea in butoane!
Nu mai fac aprecieri despre fitze, scame si firimituri, tricouri si lanturi, jmutzalite si plictisiti. Ramane cum am stabilit si ne vedem altadata…dar nu prea curand, doar invitat si la onomastici ce nu pot fi refuzate.
La multi (b)ani!